Ford Focus RS, senzații tari într-o caroserie de compactă. Ce impresii poate crea un bolid azuriu unor adolescenți?
O mașină specială ca Ford Focus RS merită o prezentare pe măsură. Așa că, împreună cu Alex – prietenul și colegul meu de școală, am analizat pe îndelete hot-hatch-ul compact, la SAB 2016, și ne-am hotărât să scriem un review. Prima noastră nedumerire s-a raportat la motivul pentru care oamenii ar cumpăra un asemenea model. Răspunsul s-a conturat imediat: poate că nu ai nevoie de cei 350 de cai putere ai lui RS, dar suntem siguri că senzația de a conduce o astfel de mașină #funtodrive este minunată.
Aspectul noului RS este unul îndrăzneț și foarte sportiv, dispunând de multe elemente ce îi sporesc aerodinamica. Spre exemplu, în parte frontală ies în evidență grila impunătoare, difuzorul adânc, dar și aripile cu deschideri mari, ce alimentează conductele pentru racirea frânelor. Un alt element important care intră în pachetul de dotări standard este reprezentat de farurile inteligente Bi-Xenon.
Am căzut amândoi de acord că profilul oferă o nota de agresivitate prin detaliile simple. Eu am remarcat muchia ce încadrează mânerele ușilor, ea fiind mai proeminentă pe portiera din față. Alex mi-a atras atenția că nu putem omite jantele, ce se impun prin dimensiunea lor de 19 inch, dar și design-ul cu 20 sau 5×2 spițe. Privind mașina de jur-împrejur, am rămas muți de uimire în partea din spate, unde este imposibil să nu remarci eleronul uriaș și eșapamentul dublu cu aspect sportiv.
Interiorul nu este foarte diferit față de cel al unui Focus obișnuit. Desigur, el vine cu câteva elemente în plus, cum ar fi scaunele RECARO Shell Seat și cusăturile albastre tematice de pe volan și schimbătorul de viteze. În rest, interiorul îți oferă o senzație de confort, dată de materialele de calitate și de comenzile amplasate ergonomic. Pachetul de dotări standard este destul de bogat, incluzând aer condiționat automat, Keyless Start sau sistemul Sync 2 cu ecran tactil de 8 inch. Totuși, există și câteva extraopțiuni interesante, cum ar fi Pachetul RS (scaune tip scoică, etriere RS, jante de 19 inch, sistem de navigație, sistem de asistență în caz de urgență – pentru 2.250 de euro), Pachetul Easy Drive (sistem Active City Stop, senzori de parcare și oglinzi pliabile și încălzite – pentru 500 de euro) sau trapă electrică (pentru 750 de euro).
La capitolul performanțe, Ford ne oferă 350 de cai dintr-un motor de 2,3 l. Tocmai de aceea, mașina are capabilitatea de a ajunge de la 0 la 100 de km/h în doar 4,7 secunde și de a atinge viteza maximă de 266 de km/h. Consumul mediu declarat este de 7,7 litri/100 km și, chiar dacă în condiții reale ar ajunge cu ușurință la 12 litri/100 km, se păstrează decent în raport cu performanțele motorului. Prețul lui Ford Focus RS este de 37.000 de euro pentru varianta de bază, iar pentru cea full-option mașina ajunge să coste aproape 44.000 de euro.
Concluziile noastre converg către aceeași idee: rezumând într-o singură frază ceea ce înseamnă cu adevărat un Ford Focus RS poți să spui că este mașina care îți poate oferi senzația de supercar într-o caroserie de compactă practică la un cost acceptabil.