160 de kilometri cu emisii 0. Review Volkswagen e-Up!, una dintre cele mai accesibile citadine electrice

Orice om îi este frică de încălzirea globală” ar putea fi o expresie de actualitate din zilele noastre, realizată satirizând exprimarea premierului României.

Mai ales în marile orașe, se iau tot mai multe măsuri pentru reducerea poluării: de la reciclarea deșeurilor, până la achiziționarea de autobuze electrice. Cetățenii din aceste orașe civilizate prefera tot mai mult să folosească transportul în comun, bicicleta, serviciile de ridesharing sau carsharing, unii dintre ei alegând chiar să-și cumpere mașini nepoluante, cum este și cea din review-ul nostru.

Desigur, asta nu se prea aplică într-un oraș ca Bucureștiul, unde pistele de biciclete sunt aproape complet inexistente, achizițiile autobuzelor de orice tip, nu numai electrice, întârzie să apară, iar rețeaua de prize electrice este, să zicem, aproape satisfăcătoare, și asta datorită unor companii, precum Kaufland, Romstal sau Renovatio. Totuși, infrastructura în curs de dezvoltare, împreună cu bonusul de 10.000 de euro acordat prin programul Rabla Plus au determinat o creștere în vânzările de mașini nepoluante, numărul de unități al celor complet electrice ajungând la 299 în București, cu un total de 562 în toată țara, conform Automarket.ro.


Volkswagen e-Up!

Volkswagen este unul dintre principalii jucători de pe piața modelelor electrice și hibride. Compania comercializează în România modelele e-Golf, Golf GTE, Passat GTE, dar și e-Up!, o citadină cu o autonomie declarată de 160 de kilometri, pregătită să înfrunte drumul zilnic de acasă până la serviciu, prin jungla urbană.

e-up2

Ei bine, aici apare și primul minus al mașinii, reprezentat de autonomie. Chiar dacă declarativ ea însumează 160 de kilometri, în condiții reale ea va scădea până în jurul a 100-120 de kilometri, variind, desigur, în funcție de condițiile meteo și viteza de deplasare. Astfel, un proprietar de e-Up își va putea utiliza fără probleme automobilul în oraș, fără să-l încarce, pentru 2-4 zile. Însă, inconvenientele vor apărea atunci când va vrea să parcurgă un drum mai lung. Spre exemplu, pentru o excursie de la București la Sibiu, va avea nevoie de cel puțin 2 opriri pentru încărcare, una la Pitești și una la Râmnicu Vâlcea. Și, că tot veni vorba de încărcare, ea durează între 6 și 10 ore la o priză normală, până la 6 ore la un Wallbox și 30 de minute pentru 80% la un sistem de încărcare rapidă.

Față de principalul competitor, Smart Forfour Electric Drive, mașina producătorului din Wolfsburg are o autonomie similară. Însă, în aceeași clasă mai există și Renault Zoe, care în versiunea Z.E 40 are o autonomie NEDC de 400 de kilometri (300 de kilometri autonomie efectivă, potrivit Renault), însă și prețul de pornire al acestui model este cu aproape 5000 de euro mai mare decât cel al lui e-Up!.

e-up3

Cât despre performanțele citadinei Volkswagen, ele sunt mai mult decât decente pentru o mașină electrică. Dispunând de un motor de 82 de cai putere, cu un cuplu de 210 Nm, accelerația de la 0 la 100 km/h se întâmplă în 12,4 secunde, iar viteza maximă este de 130 km/h. De asemenea, reprizele la viteze mici sunt bune, e-Up! fiind o mașină sprintenă și agilă pentru oraș.

Design-ul exterior este aproape identic cu cel al versiunii pe benzină. Se păstrează forma de ”cutie” pe 4 roți, fiind schimbate doar câteva elemente la nivelul spoilerelor și jantelor. Deoarece pachetul de baterii, ce cântărește 230 de kilograme, este amplasat în podea, centrul de greutate al mașinii este mai jos, dar și spațiul interior rămâne intact.

e-up-interior

Patru adulți pot călători destul de confortabil, spațiul pentru pasagerii din spate fiind unul dintre cele mai mari din segment. Portbagajul este și el destul de încăpător, având o capacitate de 250 de litri și dispunând de podea dubla. De asemenea, interiorul este ergonomic și plin de spații de depozitare: în fiecare ușă se pot pune sticle de până la 1,5 litri, dar și câteva mărunțișuri, există un cup-holder și între scaune, dar și un spațiu uriaș în consola centrală. În rest, interiorul are un design simplu, curat. Se simte solid construit, chiar dacă materialele sunt destul de tari, iar volanul, levierul schimbătorului de viteze și frâna de mână sunt îmbrăcate în piele. Scaunele sunt confortabile, iar vizibilitatea este bună, mașina dispunând de suprafețe vitrate generoase.

e-up-portbagaj

La capitolul costuri, Volkswagen e-Up! are un preț de pornire de 26.480 de euro, fiind una dintre cele mai accesibile electrice. Echiparea standard cuprinde dotările de care dispune un Up! obișnuit, configurat într-o echipare superioară. Astfel, în dotarea de serie există scaune față încălzite, Climatronic, Radio Composition Phone cu afișaj color și diagonală de 5 inch, parbriz încălzit, volan multifuncțional îmbrăcat în piele, dar și alte opțiuni. Cu ajutorul bonusului din programul Rabla Plus, suma pe care va trebui să o plătești pentru un e-Up! va fi de 16.480 de euro.

Cât despre costurile de deplasare, acestea sunt destul de mici, parcurgerea a 100 de kilometri costând, potrivit Volkswagen, aproximativ 6 lei, ceea ce înseamnă echivalentul a un litru de benzină. Totodată, întreținerea unei mașini electrice este sensibil mai ieftină decât cea a unei mașini cu motor clasic, cea din urmă necesitând revizii și schimburi de ulei. Astfel, costurile de exploatare mai mici amortizează din prețul de cumpărare semnificativ mai mare.

Așadar, merită achiziția unui e-Up! în România anului 2018? Ei bine, dacă dispui de banii necesari și ai nevoie de o mașină pe care să o folosești strict în oraș, aș spune că da. Încărcarea începe să nu mai fie o așa mare bătaie de cap, mai ales în București, unde există peste 90 de prize pentru mașinile electrice. Rămâne marea problemă a autonomiei, astfel că vei avea nevoie și de o a doua mașină pentru deplasările lungi. Totuși, având în vedere și prețul de achiziție mai mare decât cel al unei mașini cu motor diesel sau pe benzină, probabil vânzările e-Up! nu vor fi prea mari la noi în țară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *