Noul Kia Ceed: compacta sud-coreeană este disponibilă acum în România și are un preț de pornire de 13.833 de euro

Kia Ceed ajunge la cea de-a treia generație și renunță la apostroful din nume. Compacta produsă în Slovacia aduce un design complet nou, mai matur, dar și tehnologii de ultimă generație. Modelul este disponibil acum și în România, având un preț de pornire de 13.833 de euro cu TVA, dar și bine cunoscuta garanție de 7 ani sau 150.000 de kilometri.

Kia a lansat noua generație Ceed la începutul acestui an. Este considerat a avea un rol crucial pentru producătorul sud-coreean și este totodată o piesă importantă în segmentul compact, primele două generații fiind construite în mai mult de 1,28 de milioane de unități.

Noul Ceed a fost “desenat” la centrul de design european al brandului, în Frankfurt. Aspectul său este unul sportiv, mașina fiind mai lată decât generația anterioară. Liniile rotunjite au fost înlocuite acum cu muchii mai ascuțite, partea frontală a primit o grilă mai mare, iar design-ul per total dă impresia că “s-a maturizat”.

Kia_Ceed_shot_04

La interior, noul Ceed este mai ergonomic decât generațiile anterioare. Design-ul urmează linia tuturor celorlalte modele Kia, iar habitaclul este finisat, conform producătorului, cu materiale plăcute la atingere, dispunând și de elemente cromate metalice sau satinate. Se remarcă și creșterea capacității portbagajului cu 15 litri, acesta ajungând acum la 395 de litri.

Cât despre tehnologia disponibilă la bord, Kia se laudă cu sistemul de infotainment de 7 sau 8 inch, ce dispune de navigație TomTom și permite integrarea cu Apple CarPlay și Android Auto. Totodată, cumpărătorii pot opta și pentru sistemul audio JBL Premium, pentru farurile LED, parbrizul încălzit sau scaunele încălzite și ventilate.

La capitolul siguranță, pe lângă cele 7 airbag-uri disponibile în standard, noul Ceed dispune și de o mulțime de sisteme de asistență a șoferului. Tehnologiile disponibile în standard includ sistemul de asistență pentru faza lungă, sistemul de asistență la păstrarea benzii de rulare și de atenționare la posibilele coliziuni frontale. În plus, pe lista de opționale se mai găsesc Smart Cruise Control cu sistem Stop & Go, sistemul de detectare a vehiculelor aflate în unghiul mort, sistemul de avertizare la mersul cu spatele, sistemul inteligent de asistență la parcare și recunoașterea pietonilor, precum și sistemul de avertizare și asistență la coliziunea frontală.

Kia_Ceed_shot_03

Pentru noul Kia Ceed sunt disponibile trei motorizări pe benzină și două propulsoare diesel. Versiunea de bază este reprezentată de un motor aspirat de 1.4 litri și 100 de cai putere, următoarea unitate pe benzina are 1.0 litri și dezvoltă 120 de cai putere, iar cea mai potentă versiune este cea de 1.4 litri turbo de 140 de cai putere. Gama de motoare diesel este formată din unitatea 1.6 litri în două variante de putere: 115 și 136 de cai putere. Atât motorul de 140 de cai putere, cât și agregatele diesel pot fi comandate împreună cu o transmisie cu dublu ambreiaj și 7 trepte.

Pe piața din România, Kia Ceed are, la momentul lansării (când mașina dispune de un discount de 1.500 de euro), un preț de pornire de 13.833 de euro pentru versiunea de bază Best și motorul 1.4 GSL de 100 de cai putere. Prețurile ajung până la 20.277 de euro pentru motorul 1.6 DSL cuplat la transmisia automată, în echipare Star.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *